Etichete
abuz, abuz fizic, campanie de combatere a violentei, legislatie, neglijare, protectia copilului
19 Noiembrie 2008 – Ziua Mondială de prevenire a abuzului asupra copiilor
20 Noiembrie 2008 – Ziua Drepturilor Copilului
Mâinile tale ar trebui să ocrotească, nu să
pedepsească!
Ridică mâna împotriva bătăii!
Să dau, să nu dau? Să mă mai gândesc? Ce este abuzul?
A fi părinte, educator sau profesor în societatea de astăzi, devine din ce în ce mai provocator. Auzim tot mai des expresii de genul: „copiii din zilele acestea nu sunt ca cei de mai de mult”, „copiii de azi sunt obraznici”, „copiii de azi au doar pretenţii”, „nu te poţi înţelege cu copiii de azi”, etc. Din perspectiva adultului este deosebit de convenient să vorbim de probelmele pe care le ridică copiii, fără a menţiona ce am încercat să facem noi pentru rezolvarea acestor probleme. Am încercat să ne perfecţionăm? Am încercat să căutăm, să învăţăm şi să folosim alte metode? Sau doar am emis pretenţii şi am analizat diferenţele dintre copiii de azi şi cei de ieri?
Abuzul este un comportament agresiv sau necorespunzător îndreptat asupra copilului sau a cuiva care se află într-o situaţie inferioară şi fără apărare şi are ca rezultat consecinţe fizice şi emoţionale negative.
Furia şi sentimentul puternic de indignare îi conduce pe cei care cad în capcana acesteia să abuzeze de cei mai slabi decât ei. Este demn de remarcat că la furie nu-i lovim pe cei mai puternici decât noi, nu ne adresăm urât, critic sau ameninţător şefilor noştri, ci celor mai slabi decât noi: subordonaţilor, copiilor, femeilor (în general, deoarece există cazuri în care femeile abuzează bărbaţii). Într-un cuvânt, cei asupra cărora avem control.
În ultimii ani există nenumărate dovezi cu privire la abuzul asupra copiilor. Ne indignează violenţa din şcoli, însă unde au deprins, oare, copiii aceste modele de comportament? Nu vi se pare firesc ca cineva care a văzut la noi că ne rezolvăm problemele cu bătaia, să reacţioneze în acelaşi fel?
Prevederile legale privind protecţia copilului împotriva abuzului sunt stipulate în Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului.
Abuzul în lume
La nivel global, peste 40 de milioane de copii sub 15 ani cad victime violenţei în fiecare an, însă în ciuda acestrui fapt, 97% din ei nu beneficiază de aceaşi protecţie legală împotriva violenţei ca şi adulţii, se arată în „Studiul Organizaţiei Naţiunilor Unite privind violenţa asupra copiilor” lansat în 11 octombrie 2006 la New York.
Raportul Seretarului General al Naţiunilor Unite, în urma studiului „Violenţa împotriva copiilor” din 2006 a publicat următoarele statistici:
ü Se estimează că aproape 53.000 de copii din întreaga lume au murit în anul 2002
ca rezultat al omuciderii. În unele ţări indistruliazitate, copii mai mici de un an prezintă un risc de trei ori mai mare de a fi omorâţi de mâna propriilor părinţi decât copii cu vârste cuprinse între 1 şi 4 ani şi de două ori al celor de 5-14 ani.
ü Din cei 53.000, 42% (22.000) aveau vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, iar 75%
erau băieţi.
ü Între 80 şi 98% dintre copii suferă pedepse fizice în căminurile lor, iar mai mult
de o treime experimentează pedepse fizice severe.
ü În mai mult de 100 de ţări copii trăisc cu realitatea bătăii cu bota (jorda), cureaua
în şcoli şi familie.
ü În cel puţin 30 de ţări există încă pedepse în sistemul legislativ de biciuire a
copiilor.
ü Doar 2.4% din copiii din întreaga lume sunt protejaţi de orice fel de pedeapsă
fizică în toate settingurile.
ü În fiecare an, între 133-275 de milioane de copii sunt martori ai violenţei frecvete
între părinţii.
ü Între 20% şi 65% dintre copii din tările în curs de dezvoltare au raportat că au fost
abuzaţi fizic şi verbal în ultimele 30 de zile.
ü În Europa Centrală şi de Est, 35% din copiii de vârstă şcolară au afirmat că au fost
bătuţi în ultimele două luni. Procentul este de 15-64%.
ü Se estimează că 150 milioane de fete şi 73 de milioane de băieţi mai mici de 18
ani au experimentat raporturi sexuale forţate sau altă formă de violenţă sexuală în anul 2002.
ü Într-un sondaj efectuat în 21 de ţări, cel puţin 7% până la 36% dintre femei şi 29%
dintre bărbaţi au fost abuzaţi sexual în copilărie.
ü Dintre femeile care au afirmat că au avut un contact sexual înainte de vârsta de 15
ani, între 11 şi 45% afirmă că aceasta s-a făcut prin forţă.
ü Între 100 şi 140 de milioane de fete şi femei au suferit o anumită formă de
mutilare a organelor genitale. În unele ţări procentul este de 71-99%; unele fete sunt mutilate înainte de vârsta de 4 ani.
ü În 2004, 218 milioane de copii au fost exploataţi prin muncă.
ü Estimările din 2000 sugerează că 218 milioane de copii au participat forţat la
diferite tipuri de munci; 1,8 milioane au fost implicaţi în prostituţie şi pornografie, iar 1,2 au fost victime ale traficului de carne vie.
Abuzul în România
În anul 2007, au fost înregistrate de ANPDC aproape 10.000 de cazuri de abuzuri, neglijenţă şi exploatare, dintre care 1.424 au fost cazuri de abuz fizic. Iar aceasta in ciuda faptului că, în România, aplicarea de pedepse corporale copiilor este interzisă prin lege încă din anul 2005.
Un studiu făcut pentru demararea unei campanii a Consiliului Europei indică faptul ca 65% dintre români consideră că bătaia este “ruptă din rai”, deci acceptabilă, şi reprezintă o formă de educare. “Pedeapsa corporală este, în continuare, cea mai răspândită formă de violenţă împotriva copiilor şi, ca răspuns, Consiliul Europei a lansat o campanie” pentru eliminarea pedepsei corporale din şcoli, structuri alternative de îngrijire şi în familie.
Deşi abuzurile asupra copiiilor sunt de multe decenii subiectul legiferarii, al studiilor si al campaniilor de sensibilizare în toata lumea, pedepsele care pot fi aplicate părinţilor variază între decăderea din drepturi şi până la 12 ani de închisoare. Odată cu aceste măsuri, copiii intră însă în grija rudelor sau a sistemelor sociale, însă chiar dacă pentru aceşti copii viaţa se poate schimba, râmân sute de mii care nu pot sau nu ştiu cum să ceară ajutor. Satele din Moldova deţin supremaţia în ceea ce priveşte numărul părinţilor care sunt acuzaţi de rele tratamente aplicate minorilor. În cele mai multe cazuri, copiii sunt bătuţi sau neglijaţi, iar autorităţile intervin şi ii trimit în centre de plasament.
Copii în Asistenţă Maternală Profesionistă – Potrivit datelor ANPDC, în anul 2008 la nivel naţional, 20.634 copii se află în grija asistenţilor maternali, în timp ce 7.159 de copii se află în centre de plasament clasice. În prezent, 1.222 de copii cresc în stradă, iar cea mai mare parte dintre ei, 769, sunt copii care muncesc în stradă ca să supravieţuiască.
Copii cu părinţi în străinătate – În România există 100.024 copii care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Dintre aceştia, 31.389 de copii au ambii părinţi plecaţi, 57.759 au doar un părinte plecat, iar în cazul a 10.876 de copii, unicul părinte este plecat să muncească în afara ţării. Statisticile arată ca 631 de copii au fost lăsaţi în grija asistenţilor maternali, 1982 de copii au fost lăsaţi de către părinţi la rude, iar 241 la alte familii sau persoane. Fără nici un fel de protecţie socială sunt 1.413 copii, care au rămas la vecini sau la familii fără măsuri de protecţie, potrivit datelor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului.
Aceste date nu corespund realităţii deoarece numărul real al copiilor rămaşi singuri este mult mai mare, având în vedere faptul că mare parte din români pleacă ilegal din ţară. De asemenea, dintre cazurile legale, nu toate ajung în atenţia primăriilor, iar şi mai puţine dintre acestea raportează numărul exact al copiilor cu părinţi emigraţi la Direcţiile de Protecţie a Copilului.
Violenţa împotriva copiilor trece de multe ori nesemnalată. Doar un mic procent din actele de violenţă sunt raportate. Motivele pentru care actele de violenţă nu sunt raportate sunt diverse: copii foarte mici nu au capacitatea de a face ceea ce este necesar şi nu cunosc legislaţia în vigoare şi nici serviciile oferite; copiilor le este teamă de multe ori de represaliile care ar putea înrăutăţii situaţia; uneori părinţii sunt continuatorii actelor de violenţă, sau păstrează tăcerea când alt membru din familie este cel care comite abuzul; violenţa implicată în decesul unui copil poate trece neobservată dacă decesul nu este investigat cu seriozitate; persistă încă acceptarea socială a unor forme de violenţă: „eu l-am făcut, eu îl omor”, „bătaia e ruptă din rai”, „şi pe mine m-au bătut şi am ajuns om”; copiii însuşi pot accepta ca fiind normale anumite forme de abuz fizic, sexual şi emoţional sau alte forme de pedeapsă crudă sau degradantă, bătăi, hărţuire sexuală şi diverse practici violente.
Violenţa şi abuzurile asupra copiilor rămân adesea neraportate şi din cauză că nu există modalităţi care să ofere siguranţă şi încrederea necesară pentru copiii şi adulţii care reclamă acest lucru.
Drepturile copiilor pot fi grupate în trei categorii
Drepturi de protecţie, care se referă la protecţia împotriva oricăror forme de abuz fizic sau emoţional, precum şi împotriva oricăror forme de exploatare.
Drepturi de dezvoltare, care se referă la disponibilitatea şi accesul la toate tipurile de servicii de bază, precum educaţia şi serviciile de îngrijire medicală.
Drepturi de participare, care se referă la dreptul copilului de a fi implicat în deciziile care îl privesc.
Drepturi de protecţie garantate în baza Legii nr. 272/2004
Majoritatea drepturilor copilului au un caracter protector. Copiii trebuie protejaţi împotriva unor situaţii de risc, precum transferul ilegal în străinătate, violenţă, abuz sau neglijare din partea părinţilor sau a îngrijitorilor săi, abuz sexual ori de altă natură, implicarea în traficul de substanţe ilicite şi traficul de copii.
Protecţia este necesară şi în cazul copiilor aflaţi în situaţii vulnerabile: copii refugiaţi, copii cu dizabilităţi, copii aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi copii aflaţi în zone de conflict armat.
În plus, trebuie protejate relaţiile copilului cu familia. Copiii au dreptul să îşi cunoască părinţii, să fie îngrijiţi de părinţi şi nu pot fi separaţi de aceştia decât în condiţii strict definite. Dacă are totuşi loc o astfel de separare, copiii au dreptul să menţină relaţii personale şi să fie în contact direct cu părinţii chiar şi atunci când locuiesc în ţări diferite.
Copiii au dreptul să fie protejaţi împotriva:
oricăror forme de violenţă, abuz, rele tratamente sau neglijenţă (art. 85);
transferului ilicit în străinătate şi a nereturnării (art. 99);
exploatării economice (art. 87);
exploatării sexuale şi a violenţei sexuale (art. 99);
folosirii ilicite de stupefiante şi substanţe psihotrope (art. 88);
răpirii şi traficării în orice scop şi sub orice formă (art. 99);
pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante (art. 28 şi 90);
lipsirii, în mod ilegal, de elementele constitutive ale identităţii sale sau de unele dintre acestea (art. 8.5)
Ca şi Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului şi Protocolul său opţional asupra vânzării copiilor, a prostituţiei şi pornografiei având ca subiect copiii, Legea nr. 272/2004 protejează copiii împotriva diferitelor forme de violenţă, neglijare, abuz sau rele tratamente (articolul 85, 89), împotriva exploatării economice (articolul 87), împotriva consumului de droguri (articolul 88), împotriva răpirii sau oricăror forme de traficare (articolul 98) şi împotriva oricăror alte forme de exploatare (articolul 99).
În ceea ce priveşte măsurile disciplinare, Legea nr. 272/2004 interzice pedepsele fizice sub orice formă (Articolul 28). Bătaia unui copil nu este permisă, nici la şcoală, nici în familie. Nu numai pedepsele fizice, ci şi orice alte pedepse care se află în legătură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoţională a copilului. Orice alte tratamente umilitoare sau degradante sunt interzise, precum terorizarea, atacurile verbale sau umilirea publică. Măsurile disciplinare nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului.
Aceste masuri impun intocmirea si aplicarea unui program de educatie a parintilor, pentru ca multi dintre ei nu au cei 7(6) ani de-acasa, asa ca nu stiu cum sa-si educe copiii in spiritul respectului si consideratiei pentru cei langa care convietuiesc. Stim ca ce naste din pisica…
Oricum, principala problema a neamului ramane educatia civica. Ea trebuie facuta in paralel, pentru parinti si copii. Din fericire, unii se ocupa. Dar, nu e suficient. Daca ne-ar pasa mai mult…
Da, asa e. Insa cei 6-7 ani de acasa nu sutn suficienti pt a avea cunostiinte necesare pentru a ti creste copiii. De multe ori parintii spun ca ei nu au nevoie sa invete cum sa si creasca copiii……………… si vin la terapie sa mi arate cat de buni sunt si cat de multe au facut cu copilul respectiv……… si aproape in toate cazurile ceea ce este si face copilul este rezultatul educatiei sau, mai bine spus a lipsei acesteai. Da, unii se ocupa, unii rad de cei ce se ocupa, altii stau indiferenti…………… poate daca am fi mai multi, daca am cultiva principiul nonviolentei, daca nu am mai justifica vilenta prin nedreptatile care ni se fac, am avea, poate, o sansa.
as vrea daca imi puteti sa mi raspundeti ce pot face in cazul acesta urgent
Purtati o campanie cu efecte criminale asupra societatii omenesti. Sub masca protectiei minorilor impotriva abuzurilor, se ascunde de fapt o campanie dura cu efecte devastatoare asupra insasi esentei civilizatiei – EDUCATIA.
Ideile frumoase- egalitatea intre oameni, nonviolenta, etica si echitatea (socialista), pacea eterna si indestructibila ( Ceausescu era marele leader mondial al PAcii, nu-i asa ? La fel si URSS, care tuna si fulgera pe tema “pacii si dezarmarii”)- toatea astea, in spatele unor formulari care castiga aproape imediat mintea celor naivi, ascund de fapt intentii cumplite- destramarea sistemului educativ si distrugerea coeziunii sociale pentru care numai si numai educatia solida poate fi fundatie de neclintit.
Pentru a se ajunge la acest scop (v-as spune eu cine este de fapt in spatele acestei campanii mondiale si ce scopuri finale sunt urmarite, dar as risca sa ma abat prea tare de la subiect si sa dau impresia vreunui “obsedat antisemit”; asa ca nu voi intra in acest subiect cu toate ca dovezile materiale si istorice sunt certe pentru a se intelege de la cine porneste campania si ce scopuri finale urmareste…)
se utilizeaza argumente care sa castige imediat adeziunea celor creduli sau prosti :
-sunt in mod viclean prezentate (si chiar in mod tendentios) ABUZURILE IMPOTRIVA MINORILOR (faptele care se inscriu in fapta penala de “rele tratamente aplicate minorilor”- asa cum FOARTE BINE era prevasuta aceasta fapta inca din CODUL PENAL din 1966) dar prin SOFISM, se da de inteles ca utilizarea pedepselor corporale USOARE, parintesti, fie acasa fie la scoala- ar trebui sa reprezinte O CRIMA, O FAPTA PENALA GRAVA, pentru care parintele sau dascalul trebuie de indata aruncat dupa gratii…
Asta este un SOFISM clar- pentru ca mijloacele de violenta usoara ori moderata utilizate parinteste si neabuziv IN EDUCATIE de catre parinti sau dascali, NU AU CHIAR NICIO LEGATURA cu adevaratele ABUZURI IMPOTRIVA MUNORILOR, acelea fiind realmente INFRACTIUNI, recunoscute foarte bine inca din Codul Penal din 1966 ! Asadar, public prezentati tot felul de date, informatii si statistici CARE SE REFERA LA UN FAPT (abuzurile, faptele penale “domestice” savarsite de tot felulo de dezaxati, betivani, etc) dar concluziile pe care le trageti SE INDREAPTA ASUPRA ALTUI FAPT, CARE NU ARE NICIO LEGATURA CU PRIMUL- E D U C A T I A.
“Unde dai si unde crapa “. Problema ABUZURILOR IMPOTRIVA MINORILOR SAU A FEMEILOR si a altor genuri de fapte penale legate de viata de familie, este UNA, in vreme ce problema includerii violentei usoare sau moderate in cadrul metodelor educative, este ALTA.
Problema infractiunilor este de natura PENALA si priveste institutiile de profil, in vreme ce problema educatiei priveste… FAMILIA.
Cei care vor lectura aceste randuri isi vor pune fireasca intrebare- ce urmareste tipul asta ?! Vrea sa spuna ca “hai sa ne batem copiii!”.
NU ! Vreau sa va spun urmatoarele :
1,- nu mai bagati in aceiasi oala ABUZURILE si masurile uneori mai severe pe care EDUCATIA ADEVARATA le poate contine, ca nu-i totuna !
2,- nu faceti din masurile violente O REGULA in educatie, in principiu aceasta TREBUIND SA EVITE PE CAT POSIBIL formele violente; dar NICI NU EXCLUDETI SAU NU “DAMNATI” palma si nuiaua PARINTEASCA, pentru ca in anumite situatii si cu masura, ele POT FI NECESARE SI BENEFICE, PARTE INTEGRANTA A UNEI EDUCATII SOLIDE si care nu este menita sa afecteze buna crestere a minoorului, ci dimpotriva;
3,- nu confundati si nu mai puneti pe acelasi pidestal pe acel parinte care utilizeaza violenta usoara sau moderata (mai mult ca sa sperie decat ca sa vatame…) cu INFRACTORUL ce vine de pilda, in fiecare seara beat crita si incepe sa loveasca sotia si copii, bagandu-i in spital cu traume severe, atat fizice cat mai ales psihice…!
Sunt DOUA SITUATII COMPLET DIFERITE care nu trebuiesc analizate IMPREUNA si nici nu trebuiesc luate masuri ori puse concluzii comune, CI NET SEPARATE.
In statisticile publicate cu viclenie (pentru a castiga inimile celor creduli impresionandu-i…) ati uitat sa mentionati ca de cand nuielusa (cu care dascalul nu comitea crime sau abuzuri…) a fost scoasa din scoala- nu a scazut CI S-A PRABUSIT nivelul si calitatea invatamantului, s-a ales praful din EDUCATIE (care astazi nu mai exista decat cel mult ca termen in cadrul DEX…) si A CRESCUT EXPLOZIV FENOMENUL CRIMINALITATII INFANTILE; nerusinarea, tupeul, vulgaritatea, lipsa oricarei forme de educatie DEVENIND LA ORA ACTUALA DEJA O GRAVA PROBLEMA SOCIALA.
Iar toate acestea NU SE DATOREAZA UTILIZARII PALMEI SAU A BATULUI DE CATRE PARINTI, CI TOCMAI RENUNTARII IN ULTIMELE DECENII LA ACEASTA METODA, inducerii cu viclenie in constiinta colectiva a ideii de “malefic” in privinta educatiei traditionale care s-a perpetuat cateva zeci de mii de ani, incepand din preistorie.
Educatia traditionala a fost infierata ca “malefica” si s-a aplicat “educatia” moderna care de fapt inseamna… “fara educatie”.
In spatele unor idei aparent frumoase (care isi vor castiga deci repede adepti…)sta tocmai intentia de a distruge ceea ce societatea omeneasca are mai sfant in ea- samburele si izvorul CIVILIZATIEI : educatia. Educatia in familie, in scoala si civica.
Va place sa ajuati victimele ABUZURILOR !? FOARTE BINE- dati-le consultanta psihologica si juridica, indrumati-le catre institutiile menite tocmai sa le ocroteasca si sustina drepturile.
Dar nu uitati aceasta- daca exista acest fenomen social al abuzurilor in familie, EL ESTE TOCMAI EFECTUL DISPARITIEI EDUCATIEI DIN CADRUL SOCIETATII MODERNE. Paradoxal, tocmai faptul ca distrugeti SISTEMUL EDUCATIONAL, conduce in timp la aparitia si proliferarea de tot felul de fenomene sociale deviante- prostitutia si in general infractionalitatea juvenila, dezvoltarea pana la paroxim a nesimtirii si a trasaturilor de caracter celor mai urate, comportamentul imoral si ilicit in societate si in familie, etc.
Militati mai bine pentru INSTITUIREA UNUI SISTEM EDUCATIV SANATOS, bazat pe principiul METODELOR NONVIOLENTE, dar pastrand totusi CA MASURA EXCEPTIONALA a parintelui si dascalului, SI METODE/MIJLOACE de violenta usoara sau moderata.
Lecturati atent actele normative DE PROTECTIE A COPILULUI SI A SISTEMULUI EDUCATIONAL instituite acum mai bine de 100 de ani de catre Regina Victoria a MArii Britanii- AIA ESTE EDUCATIA BUNA, NEABUZIVA si care nu produce efecte malefice asupra bunei dezvoltari a copilului, ci dimpotriva.
Altminteri va faceti partasa in cadrul unei vaste campanii propagandistice globale, pornita la originea ei de la “masina de propaganda Hollywood” si care a infestat si organisme internationale controlate la nivel politic tot de catre cei care controleaza masina de propaganda sus-amintita.
Scopul acestei propagande malefice este acela de a distruge EDUCATIA si a destrama astfel coeziunea sociala, pentru ca societatea civilizata sa fie inlocuita cu o jungla compusa din indivizi fara morala, fara scupule, fara simt ori spirit civic, si care nu fac decat sa se manance intre ei ca fiarele.
Asta este SCOPUL REAL, dar nimeni nu-l declara ca atare, ci drept PARAVAN sunt puse tot felul de idei frumoase, de amagit cu ele mintea prostilor; iar pentru a impresiona, sunt bagate in ochii tuturor ABUZURILE (imagini cu copii sau femei avand oase rupte, ochii scosi, rani grave, sange, etc) pentru ca sub socul emotional produs, toata lumea sa se declare de acord cu…
Cu ce !?!!? Cu ideea ca o mama nu mai poate sa dea parinteste o palma la fund unui copil neascultator ?! Cu afirmatia ca dascalul cu nuiaua reprezinta o creatura malefica ce trebuie imediat suprimata si inlocuita cu un tip absent, neimplicat, care in cel mai grav caz dojeneste cu jumatate de gura un copil care evident, isi va bate joc instantaneu de dojana, persiflandu-l pe profesor si eventual injurandu-l de mama, daca nu si luandu-l la bataie…
Ar trebui sa stiti un lucru SIMPLU si EVIDENT : ca lumea reala e… asa cum e (si ca dansa suntem noi), iar pentru a face fata problemelor reale intr-o lume reala, este nevoie de VIOLENTA, indiferent daca ne referim la formele usoare educative sau la formele grave ce le presupune RAZBOIUL intre natiuni sau grupuri de natiuni.
Daca nu va place aceasta stare de lucruri- Ok, dar refuzand-o veti iesi din LUMEA REALA si veti intra in IDEALISM si UTOPIE. Pe idei idealiste, utopice, care fura usor mintea celor creduli sau prosti, s-au bazat si cele mai malefice sisteme politice ale omenirii, asa cum a fost si cazul COMUNISMULUI.
Principiul unei educatii COMPLET nonviolente, dar DE MARE EFICIENTA, care sa nu presupuna catusi de putin folosirea nici macar a violentei usoare sau moderate- E O IDEE FRUMOASA insa IDEALISTA, nerealizabila in practica in lumea reala in care traim.
In lumea reala TREBUIE APLICATE DE LA CAZ LA CAZ MASURILE CARE SE IMPUN, potrivit cu specifcul fiecarui copil- pe unii nu-i poti pune la punct decat cu o lovitura de nuia si cu teama pe care aceasta o va inspira; in vreme ce la alti copii (mai ales cei hipersensibili si introvertiti) utilizarea oricarui mijloc violent (fie si “usor”) este INOPORTUNA, neavenita.
Iata deci, lasati cale libera TUTUROR METODELOR, nu interziceti niciuna din ele.
Aplicand principiile corecte si realiste ale “educatiei victoriene” (nu va luati dupa prejudecatile formate in jurul acestui termen, ci documentati-va lecturand actele normative instituite de Regina Victoria…)se va putea forma o societate CIVILA adevarata, compusa din oameni EDUCATI.
Altminteri, continuam DEGRINGOLADA de acum iar fenomenele sociale deviante vor fi tot mai multe si mai grave pe zi-ce-trece.
mulumesc pentru comentariile dvs. ar fi multe de discutat, si asa cum spuneti si dvs. ne-am putea abate de la tema articolului. am sa incerc sa aduc argumente la cateva din remarcile dvs.
1. nu am nici o intentie de a submina in vreun fel EDUCATIA, ba din contra. Militez pt educatia parintilor, a tinerilor si a copiilor. Ma intereseaza mult, insa, METODELE si MIJLOACELE prin care se obtine aceasta educatie. Dvs. mentionati TEAMA inspirata de anumite metode ca mijloc de motivare a copiilor pt a invata sau a asculta. Studiile clinice demonstreaza insa ca aceasta teama nu duce la cresterea motivatiei pt a invata ci la cea de evitare a unei eventuale pedepse. Lucru extrem de evident in perioada amintita de dvs. unde nu exista motivatia intrinsecta pt activitati/munca/scoala ci doar cea extrinseca de evitare a penalitatilor (toata lumea fura, copia la scoala, incerca sa pacaleasca controalele,etc). Cei care intradevar au ajuns si au depus eforturi pt realizari profesionale nu cred ca au facut o de frica. Efectele metodelor abuzive ale copiilor precum si lipsa oricaror reguli si consecinte asupra comportamentelor gresite ale acestora sunt cauza esecurilor scolare, violentei in scoli, neascultarii de parinti si a multor altor comportamente la copii de care noi toti suntem nemultumiti.
2. da, exista o diferenta intre ABUZURILE GRAVE si RELE TRATAMENTE APLICATE MINORILOR si incidentele mai mici. Exista o diferenta intre o palma si o biciure. Intrebare: de ce nu ne lovim seful superior ierarhic cand greseste? de ce nu lovim profesorul cand gresestre? de ce aceasta regula se aplica doar cu cel care ne este inferior din punct de vedere fizic, emotional? De aici si definitia ABUZULUI – care inseamna folosirea fortei pt impunerea propriei vointe (chiar daca consideram ca aceasta este cel mai bun lucru) fata de cineva care se afla in raport de inferioritate fata de noi.
as dori sa facem o deosebire intre persoana unui copil si comportamentului acestuia. cand lovim un copil, lovim persoana acestuia sau comportamentul lui? daca ne deranjeaza ca nu stie tabla inmultirii si l lovim, va accelera aceasta actiune a noastra procesul de insusire al cunostintelor copilului? ce inseamna a lovi parinteste? 99% din parintii care isi lovesc copiii si-i lovesc la nervi, fapt ce face ca lovitul sa fie o solutie pt furia lor si nu pt comportamentul copilului.
http://en.wikipedia.org/wiki/Corporal_punishment
hartile prezinta situatia actuala in cadrul lumii civilizate; se poate observa cum in aproape 76% din lumea civilizata, masurile de constrangere (coercitive) usoare sau moderate nu au fost interzise in mediul familial, si nici chiar in institutiile scolare. De altfel la ora actuala in statele unde s-a luat (cam in pripa) masura excluderii coercitiului (constrangerea sub orice forma) din sistemul educational, este in dezbatere ideea revenirii asupra acestor masuri, deoarece s-au constatat EFECTE SOCIALE deosebit de nocive… Doar in tarile nordice, care au anumite caracteristici, populatia acestora fiind foarte pasnica de fel si tendintele deviante (criminalitatea) redusa- se pare ca educatia lipsita de constrangere merge bine. In schimb, in toate celelalte tari ale lumii, decizia de a elimina orice forma de constrangere din cadrul educatiei, s-a dovedit o eroare cu rezultate sociale dintre cele mai grave.
Am facut aceste precizari pentru ca este in mediul public romanesc lansata deseori falsa prejudecata ca “la noi romanii este sistemul traditional invechit si prost, un vreme ce lumea civilizata a renuntat de mult timp la aceste metode…”.
FALS !!! Complet FALS ! Daca priviti situatia globala puteti constata cum in tarile considerate “leaderii” civilizatiei mondiale NU S-AU LUAT ASTFEL DE MASURI DECAT IN MOD PERIFERIC si sub conditia pastrarii acestor masuri DOAR DACA se vor inregistra in timp rezultate socialmente benefice. CERCETATI ATENT statisticile si rapoartele politiei si sociologilor ca de altfel si rezultatele SONDAJELOR DE OPINIE referitoare la problema pastrarii sau excluderii mijloacelor traditionale de educatie- si veti vedea ca toate aceste ELEMENTE OBIECTIVE concorda catre aceiasi concluzie generala : ca masurile de limitare sau interzicere a constrangerii (in forme usoare, neabuzive- in mediul scolar si casnic)a reprezentat o eroare provocand efecte sociale dintre cele mai nefaste.
TREBUIESC aspru pedepsiti cei care comit abuzuri impotriva minorilor si femeilor- indiferent ca este vorba de proxeneti, traficanti de “carne vie”, parinti betivani sau perversi, etc.
Coercitiul educational-chiar daca poate imbraca forma unei pedepse dorporale- nu trebuie sa se traduca in niciun caz prin provocarea de TRAUME SEVERE si PUNEREA IN PERICOL A VIETII minorului. In perioada scolii elementare, toti invatatorii pe care i-am cunoscut aveau cate un bat sau o nuia- dar asta era mai mult asa, pentru respect iar loviturile pe care le dadeau erau usoare, mai mult simbolice. Cu toate acestea dpdv psihologic exista o anumita teama (“reverentioasa”) si un respect elementar pe care toti copiii il aveau fata de dascalii lor. Nu am asistat si nici nu am auzit cat am fost elev, de realizarea vreunui abuz in forma grava; de altfel, tot ceea ce faceau invatatorii/profesorii era facut de comun acord deci cu stiinta parintilor.
Lumea romaneasca post-comunista este o lume haotica, plina de pericolul multor tendinte deviante dintre cele mai periculoase- este deci necesara instituirea unui sistem educational mai strict, mai sever; asta cel putin pentru 10-20 de ani sau cat va mai avea tara asta pana la depasirea “tranzitiei” si normalizarea situatiei economice, sociale, morale… Situatia tarilor nordice este cu totul alta- ele au renuntat la sistemele educationale “dure” pentru ca… nu mai aveau nevoie de asa-ceva la nivelul de civilizatie la care au ajuns la un moment dat.
Sa dea DUmnezeu sa ajungem si noi acolo intr-o buna zi, dar pana atunci ne confruntam cu situatia actuala, iar aceasta nu-i deloc oportuna “indulcirii” sistemului educational ci dimpotriva…
sunt de acord cu dvs. in ceea ce priveste situatia din Romania si cu comparatiile pe care le faceti cu alte state. sa nu uitam ca in ciuda masurilor, chiar si in tarile nordice, exista multe probleme sociale in randul tinerilor. in ceea ce priveste linkul din wikipedia imi permit sa remarc ca SUA si Somalia sunt singurele tari care nu au semnat Conventia de la Geneva.
sunt, de asemenea, de acord ca e nevoie de un sistem legislativ (nu educational cum spuneti dvs.) mai strict in Romania. Dupa cum am spus si in comentariul de mai sus, militez pt EDUCATIE prin MIJLOACE NON VIOLENTE, insa aceasta nu isneamna lipsa penalitatilor. Cred ca atat copiii cat si adultii din Romania trebuie sa invete ce inseamna consecintele faptelor lor. In ROmania exista o gramada de legi in care se specifica care este obligativitatea cetateanului insa nu se prevede care este sanctiunea in cazul calcarii repsectivei prevederi. De aceea ne confruntam cu lipsa simtului civic, cu gunoaie pe strazi, cu violente impotriva agentilor de ordine, cu spaga, mita, abuz in serviciu, deturnarea fondurilor europene si multe altele.
Da, sper sa ajungem si noi acolo intr o buna zi, insa acest lucru cred ca este posibl doar prin EDUCATIA MENTALITATII romanului, si nu cred ca forta mecanismul prin care aceasta se paote realiza.
In primul rand, ar trebui sa mentionez ca sunt JURIST de formatie profesionala cu toate ca m-am exrins cu pregatirea si activitatea in domenii care nu mai au deja nicio legatura cu acela juridic.
Domeniul meu de activitate priveste mai curand problema securitatii si apararii nationale, factorii de risc si pericolele din acest domeniu si masurile ce ar trebui luate.., daca ar exista vointa necesara si nu ar domni atat dezinteres. De fel, studiez mai mult RAZBOIUL decat pacea,- ce il genereaza (casus belli), ce intretine starile conflictuale, modul in care pot evolua si dinamica unor astfel de “relatii sociale”, “declicul” care se produce uneori provocand ruperea echilibrului si fragilului echilibru si trecerea la VIOLENTA, modul in care se comporta INDIVIDUL, diferitele grupuri si SOCIETATEA in ansamblu in astfel de situatii de criza majora, intelegerea partilor obscure ale NATURII UMANE si devoalarea acestor parti ascunse astfel incat sa poata fi cercetate si intelese, etc, etc.
Exista mai multe aspecte care trebuiesc clarificate cand se discuta despre acest subiect (educatia si prezenta formelor de constrangere in cadrul educatiei):
1,- ce inseamna principiu si ce inseamna practica; ce inseamna regula si unde apar exceptiile de la regula;
2,- daca Drepturile Omului au aplicare nelimitata;
3,- unde este granita dintre “constrangere educativa” si ABUZ;
4,- care este ROLUL social al FORTEI COERCITIVE si cum se regaseste CONSTRANGEREA in viata sociala a unei lumi civilizate;
5,- de ce este de asteptat ca in anii urmatori PEDEPSELE CORPORALE sa revina chiar sub forma INSTITUTIONALIZATA, atat in sistemul JUDICIAR cat si in cel educational.
(1) Principiul este in acest caz O IDEE DE BAZA din cadrul TEORIEI dar si O NORMA DE CONDUITA GENERALA; practica este activitatea de aplicare si verificare efectiva a teoriei- punerea continutului acesteia in contact direct cu elementele obiective ale realitatii (materiale, sociale, etc); de cele mai multe ori, daca nu chiar intotdeauna, teoria se dovedeste mai mult sau mai putin indepartata fata de REALITATE. De aceea, IN VIATA REALA, practica este cea care dicteaza, nu teoria; teoria este doar orientativa si utilizata cu precadere pentru asimilarea de catre “invatacei” a unor cunostinte generale dintr-un domeniu sau altul. In EDUCATIE avem fara nicio indoiala PRINCIPIUL NONVIOLENTEI, de altfel acest principiu este statuat la fel de bine si in alte domenii cum ar fi de pilda RELATIILE INTERNATIONALE (in materie de Drept International Public)indiferent de ce tip ar fi acestea. Asa a fost PRINCIPIUL inca de la “Pacea de la Westfalia” (1648) desi tentative de a se stabili astfel de tratate s-au facut inca din antichitate. Si cu toate acestea, PRACTICA ultimilor aproape 400 de ani ne arata cu totul altceva…
Aplicarea unui principiu presupune RESPECTAREA UNEI REGULI SAU A UNUI INTREG SISTEM DE REGULI,- “regula” putand fi o norma de conduita. Incalcarea regulilor (indiferent de cine este realizata) in anumite situatii poate atrage incalcarea principiului si deci EXCEPTIA DE LA REGULA. Uneori abaterile de la norme sunt atat de grave si de repetate, incat se poate impune CONSTRANGEREA. Aceasta nu intotdeauna si nu neaparat imbraca FORME VIOLENTE- exista mai multe forme de a constrange. Dar “violenta” sau “forta” ramane totusi o componenta INDISOLUBILA a CONSTRANGERII sau a PUTERII COERCITIVE. Nu poate exista COERCITIU fara FORTA, chiar daca nu intotdeauna violenta ajunge sa se si exercite ca atare. In cadrul oricarui SISTEM NORMATIV (iar educatia printre altele contine si unul sau mai multe componente ce sunt parte a SISTEMULUI NORMATIV,- de pilda normele etice, civice, o parte din normele prevazute si aparate de legea penala, etc) este PRACTIC imposibil si inadmisibil sa nu existe FORTA COERCITIVA. Fara aceasta SISTEMUL NORMATIV ca si insasi forma superioara de organizare a societatii umane (statul) s-ar prabusi ! STATUL in sine constituie O AUTORITATE chemata tocmai sa reprezinte FORTA COERCITIVA- dar nu ar avea aceasta COMPONENTA, ar fi JUNGLA. Pentru aplicarea unui PRINCIPIU (care este in definitiv O NORMA…) automat trebuie bagata in schema si luata in calcul FORTA COERCITIVA,- si aceasta deoarece IN MOD SIGUR IN REALITATE multi vor incerca sa calce in picioare NORMELE GENERALE ORI SPECIALE DE CONDUITA. Incalcarea normelor-care INREALITATE intotdeauna se va petrece- conduce la aparitia EXCEPTIILOR DE LA REGULA…
Astfel, relatiile internationale sunt principial pacifiste, dar daca unul din actorii scenei geopolitice incalca grav normele, se va face exceptie de la principiu si va fi aplicata forta coercitiva, de obicei in mod gradual (embargo, restrictii economice, in extremis- interventia militara).
Cumva asemanator se petrec lucrurile si in materie de EDUCATIE…
(2) Drepturile Omului… Toata lumea le invoca de zor.
ONU si alte organisme internationale pun “pe soclu de statuie” aceste “Drepturi”, dar totusi ele au anumite limite, mai precis exista situatii in care SE RESTRANG drepturile omului iar acestea in principal ar fi 5 la numar :
-starea de razboi, care nu aduce dupa sine o serie de restrictii ale acestor drepturi;
-starea de asediu si cea de necesitate- idem;
-cazurile de utilitate publica de asemenea pot aduce o serie de restrangeri ale drepturilor omului;
-situatii exceptionale legate de urgente medicale sau interventia fortuita a altor pericole;
-situatia suportarii unor sanctiuni pricinuite de incalcarea unor norme prevazute de legea penala, de legi speciale cu caracter penal sau orice alte dispozitii cu caracter imperativ si prohibitiv care contin si o sanctiune.
In sens general, cand o persoana INCALCA O NORMA CU CARACTER PROHIBITIV SI IMPERATIV, acea persoana va fi supusa UNEI SANCTIUNI- in sine situatia aceasta constituie o restrangere a drepturilor omului. Desigur in cazul aplicarii unor sanctiuni se pune intrebarea PANA UNDE SE POT RESTRANGE DREPTURILE OMULUI ? Raspunsul la aceasta intrebare nu poate fi UNIC, pentru ca diferitele tipuri de sanctiuni implica diferite intinderi ale restrangerii drepturilor omului; totusi s-a cazut de acord ca nu poate fi impinsa sanctiunea atat de departe incat sa atenteze grav la sanatatea psihica sau fizica ori la viata persoanei careia i se aplica.
Stiu ca s-a introdus in discutie conceptul de “demnitate” dar acesta este in continutul sau atat de confuz incat nimeni nu a delimitat clar ce ar trebui sa insemne. Pentru ca o norma sa fie aplicabila este necesar ca textul acesteia sa distinga in mod neechivoc elementele concrete la care se refera. Pe de alta parte, “apararea demnitatii” devine la un moment dat o chestiune antagonista faptului sanctionarii… Sunt niste concepte care se bat cap in cap. In sistemul penitenciar de pilda, se respecta anumite drepturi cu caracter… administrativ, de acces la sistemul medical si alte cateva drepturi speciale prevazute in regulamentul intern al penitenciarului. “Demnitate” ?! Hai sa fim seriosi !
In concluzie, chiar faptul sanctionarii reprezinta in sine O EXCEPTIE DE LA DREPTURILE OMULUI.
(3) Pentru a delimita granita dintre constrangere educativa si ABUZ, trebuie sa ne indreptam catre legea penala; fosta legislatie penala era bine facuta, nefiind practic necesara interventia unei legi speciale in acest sens- art. 306 C.P. privind rele tratamente aplicate minorului,- “punerea IN PRIMEJDIE GRAVA prin masuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltarii fizice, intelectuale sau morale a minorului…”; dar ce ar putea intelege legiuitorul prin “primejdie grava” !? Raspunsul il da tot Codul Penal vechi, in art. 182 privitor la “vatamare corporala grava”- vatamarea care necesita ingrijiri medicale mai mult de 60 de zile. Desigur, codul penal actual prevede si infractiunile de “lovire sau alte violente” si “vatamare corporala”- dar in comparatie cu legislatia celor mai multe din tarile europene, aceste prevederi sunt gresit concepute putand lasa loc practic oricarei interpretari si genera astfel confuzie si chiar abuzuri.
In mod corect, ar tebui reformulat si corectat acest paragraf din Codul Penal in sensul de a contine UN SINGUR ARTICOL ref. la “vatamare corporala”, cu mai multe puncte sau aliniate- primul sa se refere la FAPTA IN SINE indiferent daca a pricinuit sau nu necesitatea unor ingrijiri medicale, iar al doilea sa se refere la situatia necesitatii ingrijirilor medicale- si aici se pot imparti cazurile pe “litere” ; in dispozitiile finale, articolul trebuie sa excepteze pedepsele corporale usoare aplicate de parinti, mai ales ca fapta penala de “rele tratamente aplicate monorului” ESTE SEPARAT PREVAZUTA IN ACEIASI LEGE si face exclusiv trimitere LA VATAMAREA CORPORALA GRAVA si punerea minorului “in primejdie GRAVA”. Da, abia in acest caz vorbim de ABUZ iar legea penala prevede foarte bine acest articol 306 priv. la “rele tratamente aplicate minorului”; din pacate, asa cum toata legislatia romaneasca este VARZA, si in Codul Penal punerea unul langa celalalt a art. 306, 182, 181 si 180 nu poate decat sa starneasca nedumerirea, confuzia si absurdul.
A opri (art. 180 C.P.)un parinte sa aplice o sanctiune usoara, care provoaca in sens general “suferinta fizica”, dar nesemnificativa, nepericuloasa,- inseamna practic a LIPSI educatia parinteasca de FORTA COERCITIVA; asta aduce dupa sine imposibilitatea de a crea exceptii de la regula in sens de sanctiune, ceea ce conduce la concluzia teoretica potrivit careia ca din momentul aplicarii art. 180 C.P. incetand posibilitatea exceptiilor de la regula, in mod automat inceteaza si incalcarile de norme care in mod normal pricinuiesc exceptiile de la regula generala a nonviolentei…
Or, ha,ha,ha- incalcarile de norme in niciun caz nu au sa inceteze, ba dimpotriva- din clipa in care PRIN LEGEA PENALA parintelui i se interzice aplicarea CONSTRANGERII, asta nu face decat sa deschida larg portile deviantei juvenile, fapt avand consecinte sociale pe termen mediu si lung dintre cele mai nefaste cu putinta…!
In concluzie, granita dintre constrangere educativa si abuz este corect delimitata de catre art. 306 C.P. nefiind nevoie de suprapunerea unei legi speciale ci doar de corectarea si completarea celorlalte articole conexe din cadrul Codului Penal, astfel incat textul legii sa distinga clar, neechivoc, de unde porneste caracterul imputabil. Actuala forma a legii penale este contradictorie si confuza, lasand loc de interpretari de-a dreptul absurde.
(4) Rolul social al FORTEI COERCITIVE este de prima importanta deoarece tocmai existenta acesteia sta la baza echilibrului social si starii de pace sociala; detinatorul si exponentul PUTERII COERCITIVE si AUTORITATII PUBLICE este STATUL. Ideea de autoritate are la baza tocmai prezenta si interventia permanenta si activa a FORTEI COERCITIVE exercitate sub mai multe forme. Daca nu ar exista CONSTRANGEREA nimeni nu ar mai respecta nimic. Ar fi O JUNGLA in care fiecare ar sfasia pe fiecare. Nu trebuie sa uitati ca OMUL nu este de fel o fiinta pasnica iar tendinta naturala (adanc inradacinata in natura umana) este aceea de agresiune, OMUL fiind la originea sa UN ANIMAL DE PRADA dintre cele mai feroce. In ciuda evolutiei speciei umane, mai ales in ultimele cateva secole, caracterele dominante al naturii umane deseori au ocazia de a razbate la suprafata evidentiindu-se in toata “splendoarea” ferocitatii lor. Thomas Hobbes afirma foarte corect ,- “Homo homini lupus, bellum omnium contra omnes”; acesta este adevarul…
Tocmai de aceea societatea umana nu este NATURALA ci ARTIFICIALA, creata si intretinuta fortat pe baza unui SISTEM NORMATIV care nu ar fi catusi de putin respectat de nimeni fara existenta CONSTRANGERII. Daca lumea in care traim e asa cum e si niciodata nu a fost bine si frumos in lumea omeneasca, este tocmai datorita elementelor feroce care compun insasi NATURA UMANA, stand neclintit la baza acesteia…
Restrangand putin aria de analiza, cand vine vorba de EDUCATIE-deci impunerea unor norme de conduita, din care de altfel se desprind prin extrapolare normele generale civice, sociale, cele prevazute de codexuri si asa mai departe-este evident ca pentru ca un astfel de proces de deprindere si respectare a sistemelor de norme sa fie posibil si chiar eficient, nu putem exclude din calcul FORTA COERCITIVA, deci CONSTRANGEREA. Ea nu trebuie sa fie un principiu, dar chiar daca nu o prevedem PRINCIPIAL, in concret, in PRACTICA, aceasta va fi strict necesara pentru ca insasi educatia sa poata exista. Prin extrapolare nici STATUL nu ar mai putea exista ca forma superioara de organizare a societatii in baza ORDINII DE DREPT, daca nu ar exista AUTORITATEA DE STAT si CONSTRANGEREA pe care LA NEVOIE aceasta o exercita.
Aceasta constrangere se regaseste pretutindeni unde se gaseste si “lumea civilizata” omeneasca,- ORDINEA DE DREPT este in sine si in ansamblul sau AUTORITATEA si exponentul CONSTRANGERII PUBLICE.
A scoate posibilitatea constrangerii sub toate formele pe care aceasta le poate imbraca de la caz la caz-din sistemul educational, inseamna a distruge acest sistem…! NU TREBUIE facut UN PRINCIPIU din aplicarea constrangerii, dar TREBUIE LASATA ACEASTA POSIBILITATE pentru cazul in care s-ar impune !!!
(5) Din cercetarea mersului general al societatii umane pe mapamond si analiza psiho-sociologica a maselor, indiferent dupa ce criterii si la ce esalon le grupam aceste “mase”- rezulta o nemultumire tot mai adanca iscata de intrdictiile impuse in ultimii ani de catre stat in privinta EDUCATIEI in mediul casnic si scolar, ca si o tot mai acuta impotrivire a publicului fata de aplicarea acestor interdictii. Mai mult, tot mai frecvent in parlamentele statelor occidentale se ridica problema revenirii la formele traditionale de educatie, aceasta mai ales in urma constatarii PE VIU, concret, a efectelor deosebit de nocive pe care le-a produs in ultimii ani “indulcirea” sistemului educational. Drept urmare, pretutindeni se solicita tot mai ferm inasprirea acestui sistem si tinerea sa sub controlul statului pentru a nu se prolifera abuzurile.
In concluzie la acest scurt studiu teoretic pe marginea chestiunii EDUCATIEI :
-nu poate exista ordine de drept fara constrangere si nici constrangere fara ca aceasta sa contina violenta, chiar daca aceasta violenta nu trebuie sa se exercite permanent ci doar in anumite conditii si sub anumite forme;
-nu poate exista ordine de drept fara educatie civica iar educatia civica este forma avansata a educatiei individuale avand o solida baza etica si de respect intim fata de un anumit sistem comun de valori:
-nu poate exista educatie fara existenta constrangerii, pentru ca obiectul educatiei il face tot SISTEMUL NORMATIV (o anumita parte de la baza acestuia)ce sta la baza ORDINII DE DREPT;
-constrangerea nu poate exista nici ca notiune macar, fara violenta, dar aplicarea constrangerii nu intotdeauna presupune in mod neaparat exercitarea violentei CI DOAR UNEORI;
-a participa la crearea unui sistem educational REAL, neteoretic, neabstract- presupune admiterea ca atare a ideilor susamintite si crearea cadrului legislativ de asa natura incat acest sistem sa poata functiona cu toate elementele ce il compun, dar cu respectarea unor principii-
a) principiul NONVIOLENTEI si incercarii permanente de a evita recurgerea la constrangere;
b) exercitarea constrangerii sub forma graduala, pentru a indrepta pe cat posibil conduita necorespunzatoare INAINTE de a se ajunge la abateri si implicit pedepse mai grave;
c) prezenta activa in institutiile de invatamant A PSIHOLOGILOR SPECIALIZATI care sa urmareasca atent toti copii si sa faca fisa individuala a fiecaruia, pentru a consilia dascalii si parintii cu privire la specificul psiho-comportamental al copilului;
d) obisnuirea dascalilor si parintilor in general de a nu mai lua masuri punitive in mod independent CI IMPREUNA SI DE COMUN ACORD, dupa consultarea PSIHOLOGULUI SCOLAR care ar trebui sa aiba fisa copilului respectiv;
e) aplicarea doar in mod exceptional, in caz de ineficienta a celorlate sanctiuni, a pedepselor corporale usoare, si de preferinta aceasta sa se petreaca in mediul scolar, nu acasa; o astfel de pedeapsa primita “in fata clasei” este mult mai eficienta decat una petrecuta acasa; mai mult, un educator poate fi pregatit pentru astfel de situatii si stie deci cum sa se comporte si in ce limite; in plus, un educator de profesie ESTE NEUTRU si nu actioneaza sub impulsul furiei cum cel mai adesea procedeaza parintii;
f) atat normele cat si sanctiunile implicite incalcarii normelor trebuie sa fie clar afisate in special IN SCOLI, astfel incat inca din primii ani ai formari lor ca oameni, copii sa stie CE TREBUIE SA RESPECTE, DE CE si CE RISCA daca incalca normele respective. ASA TREBUIE SA INVETE DE MICI, PENTRU CA ASA LI SE VOR APLICA NORMELE SI SANCTIUNILE STATULUI CAND VOR FI MATURI !
Daca scoti astazi pedepsele din sistemul educational, il inveti pe copil ca poate ramane nepedepsit si isi poate chiar bate joc de normele ce-i sunt impuse. Cum sa mai ai pretentia de la el sa respecte normele si constrangerile aferente, la maturitate !?!?
Iar la maturitate, daca se va comporta ca in copilarie NU-L VA MAI IERTA NIMENI. Subscriu deci propunerilor pe care acum cativa ani le facea deputata Lia Olguta Vasilescu, pe atunci la PRM.
Ma alatur cu aceasta ocazie celorlalte persoane din aceasta lume (nu doar Romania) care au ridicat glasul impotriva interdictiilor prejudiciabile si chiar absurde care s-au introdus in ultimii ani in domeniul educatiei. Am considerat si consider ca in spatele unor idei frumoase dar abstracte, nerealiste, campaniile de sustinere a interdictiilor susamintite, sunt la fel ca si interdictiile respective, NOCIVE si in definitiv ineficiente.
Pentru ca pana la urma SOCIETATEA UMANA este cea care impune luarea ori desfiintarea unor astfel de masuri.
Este de ajuns sa cercetati SONDAJELE DE OPINIE pentru a vedea ce cred oamenii… Asa ca mai bine lasam in pace educatia TRADITIONALA dar cu un sistem INSTITUTIONAL mult mai bine organizat tocmai pentru a nu permite realizarea de abuzuri.
Fara indoiala Dvs. la fel ca si mine aveti libertatea de a avea propriile Dvs. convingeri si de a urma caile pe care le considerati oportune.
Sa dea Dumnezeu sa gasim in final calea cea buna pentru copiii si viitorul nostru.