Cheia pentru a vă recupera este de a începe cu lucruri mici şi de a lua viaţa zi cu zi. Învăţaţi despre depresie, despre simtome, cauze şi  tratament. Considerăm că situl nostru este un bun loc pentru a începe.

      Înţelegerea depresiei

      Confruntarea cu depresia

      Ajutarea unei persoane depresive

      Tratamentul depresiei

      Depresia la adolescenti

      Depresia la femei

      Suicidul

Imi cer scuze ca nu am raspuns atat de urgent pe cat ti ai fi dorit. Poti solicita certificat medico legal de la Institutul de Medicina LEgala din orasul resedinta de judet, sau Municipiul Bucuresti. Este important sa mergi cat mai repede cand semnele sunt vizibile. Din punct de vedere legislativ, pedeapsa pentru vatamare corporala este inchisoare intre 1 si 3 ani. In Romania de azi, rar se ajunge acolo. Ceea ce as recomanda eu e sa mergi la IML pt un certificat medico legal si in plus sa te adresezi Directiei Generale De Asistenta Sociala si Protectia Copilului din judetul tau. Ceea ce cred eu ca ar functiona cel mai bine ar fi o consiliere pentru tine si mama ta care sa va ajute sa convientuiti impreuna. In orice caz, doresc sa sti ca NIMENI, NICI CHIAR MAMA TA nu are dreptul sa te loveasca CHIAR DACA AI GRESIT. Lovitul nu ne invata sa nu gresim. Te rog sa ma ti la curent cu situatia ta. In caz de urgenta suna la 112 sau 116 111 – telefonul copilului.

http://www.telefonulcopilului.ro/

Cu drag,

Simona

20 Noiembrie 2008 – Ziua Drepturilor Copilului

Mâinile tale ar  trebui să ocrotească, nu să

pedepsească!

Ridică mâna împotriva bătăii!

Să dau, să nu dau? Să mă mai gândesc? Ce este abuzul?

            A fi părinte, educator sau profesor  în societatea de astăzi, devine din ce în ce mai provocator.      Auzim tot mai des expresii de genul: „copiii din zilele acestea nu sunt ca cei de mai de mult”, „copiii de azi sunt obraznici”, „copiii de azi au doar pretenţii”, „nu te poţi înţelege cu copiii de azi”, etc. Din perspectiva adultului este deosebit de convenient să vorbim de probelmele pe care le ridică copiii, fără a menţiona ce am încercat să facem noi pentru rezolvarea acestor probleme. Am încercat să ne perfecţionăm? Am încercat să căutăm, să învăţăm şi să folosim alte metode? Sau doar am emis pretenţii şi am analizat diferenţele dintre copiii de azi şi cei de ieri?

      Abuzul este un comportament agresiv sau necorespunzător îndreptat asupra copilului sau a cuiva care se află într-o situaţie inferioară şi fără apărare şi are ca rezultat consecinţe fizice şi emoţionale negative.

            Furia şi sentimentul puternic de indignare îi conduce pe cei care cad în capcana acesteia să abuzeze de cei mai slabi decât ei. Este demn de remarcat că la furie nu-i lovim pe cei mai puternici decât noi, nu ne adresăm urât, critic sau ameninţător şefilor noştri, ci celor mai slabi decât noi: subordonaţilor, copiilor, femeilor (în general, deoarece există cazuri în care femeile abuzează bărbaţii). Într-un cuvânt, cei asupra cărora avem control.

            În ultimii ani există nenumărate dovezi cu privire la abuzul asupra copiilor. Ne indignează violenţa din şcoli, însă unde au deprins, oare, copiii aceste modele de comportament? Nu vi se pare firesc ca cineva care a văzut la noi că ne rezolvăm problemele cu bătaia, să reacţioneze în acelaşi fel?

            Prevederile legale privind protecţia copilului împotriva abuzului sunt stipulate în Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului.

Abuzul în lume

La nivel global, peste 40 de milioane de copii sub 15 ani cad victime violenţei în fiecare an, însă în ciuda acestrui fapt, 97% din ei nu beneficiază de aceaşi protecţie legală împotriva violenţei ca şi adulţii, se arată în „Studiul Organizaţiei Naţiunilor Unite privind violenţa asupra copiilor” lansat în 11 octombrie 2006 la New York.

Raportul Seretarului General al Naţiunilor Unite, în urma studiului „Violenţa împotriva copiilor” din 2006 a publicat următoarele statistici:

ü  Se estimează că aproape 53.000 de copii din întreaga lume au murit în anul 2002

ca rezultat al omuciderii. În unele ţări indistruliazitate, copii mai mici de un an prezintă un risc de trei ori mai mare de a fi omorâţi de mâna propriilor părinţi decât copii cu vârste cuprinse între 1 şi 4 ani şi de două ori al celor de 5-14 ani.

ü  Din cei 53.000, 42% (22.000) aveau vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, iar 75%

erau băieţi.

ü  Între 80 şi 98% dintre copii suferă pedepse fizice în căminurile lor, iar mai mult

de o treime experimentează pedepse fizice severe.

ü  În mai mult de 100 de ţări copii trăisc cu realitatea bătăii cu bota (jorda), cureaua

în şcoli şi familie.

ü  În cel puţin 30 de ţări există încă pedepse în sistemul legislativ de biciuire a

copiilor.

ü  Doar 2.4% din copiii din întreaga lume sunt protejaţi de orice fel de pedeapsă

fizică în toate settingurile.

ü  În fiecare an, între 133-275 de milioane de copii sunt martori ai violenţei frecvete

între părinţii.

ü  Între 20% şi 65% dintre copii din tările în curs de dezvoltare au raportat că au fost

abuzaţi fizic şi verbal în ultimele 30 de zile.

ü  În Europa Centrală şi de Est, 35% din copiii de vârstă şcolară au afirmat că au fost

bătuţi în ultimele două luni. Procentul este de 15-64%.

ü  Se estimează că 150 milioane de fete şi 73 de milioane de băieţi mai mici de 18

ani au experimentat raporturi sexuale forţate sau altă formă de violenţă sexuală în anul 2002.

ü  Într-un sondaj efectuat în 21 de ţări, cel puţin 7% până la 36% dintre femei şi 29%

dintre bărbaţi au fost abuzaţi sexual în copilărie.

ü  Dintre femeile care au afirmat că au avut un contact sexual înainte de vârsta de 15

ani, între 11 şi 45% afirmă că aceasta s-a făcut prin forţă.

ü  Între 100 şi 140 de milioane de fete şi femei au suferit o anumită formă de

mutilare a organelor genitale. În unele ţări procentul este de 71-99%; unele fete sunt mutilate înainte de vârsta de 4 ani.

ü  În 2004, 218 milioane de copii au fost exploataţi prin muncă.

ü  Estimările din 2000 sugerează că 218 milioane de copii au participat forţat la

diferite tipuri de munci; 1,8 milioane au fost implicaţi în prostituţie şi pornografie, iar 1,2 au fost victime ale traficului de carne vie.

Abuzul în România

În anul 2007, au fost înregistrate de ANPDC aproape 10.000 de cazuri de abuzuri, neglijenţă şi exploatare, dintre care 1.424 au fost cazuri de abuz fizic. Iar aceasta in ciuda faptului că, în România, aplicarea de pedepse corporale copiilor este interzisă prin lege încă din anul 2005.

Un studiu făcut pentru demararea unei campanii a Consiliului Europei indică faptul ca 65% dintre români consideră că bătaia este “ruptă din rai”, deci acceptabilă, şi reprezintă o formă de educare. “Pedeapsa corporală este, în continuare, cea mai răspândită formă de violenţă împotriva copiilor şi, ca răspuns, Consiliul Europei a lansat o campanie” pentru eliminarea pedepsei corporale din şcoli, structuri alternative de îngrijire şi în familie.

Deşi abuzurile asupra copiiilor sunt de multe decenii subiectul legiferarii, al studiilor si al campaniilor de sensibilizare în toata lumea, pedepsele care pot fi aplicate părinţilor variază între decăderea din drepturi şi până la 12 ani de închisoare. Odată cu aceste măsuri, copiii intră însă în grija rudelor sau a sistemelor sociale, însă chiar dacă pentru aceşti copii viaţa se poate schimba, râmân sute de mii care nu pot sau nu ştiu cum să ceară ajutor. Satele din Moldova deţin supremaţia în ceea ce priveşte numărul părinţilor care sunt acuzaţi de rele tratamente aplicate minorilor. În cele mai multe cazuri, copiii sunt bătuţi sau neglijaţi, iar autorităţile intervin şi ii trimit în centre de plasament.

Copii în Asistenţă Maternală Profesionistă – Potrivit datelor ANPDC, în anul 2008 la nivel naţional, 20.634 copii se află în grija asistenţilor maternali, în timp ce 7.159 de copii se află în centre de plasament clasice. În prezent, 1.222 de copii cresc în stradă, iar cea mai mare parte dintre ei, 769, sunt copii care muncesc în stradă ca să supravieţuiască.

Copii cu părinţi în străinătate – În România există 100.024 copii care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Dintre aceştia, 31.389 de copii au ambii părinţi plecaţi, 57.759 au doar un părinte plecat, iar în cazul a 10.876 de copii, unicul părinte este plecat să muncească în afara ţării. Statisticile arată ca 631 de copii au fost lăsaţi în grija asistenţilor maternali, 1982 de copii au fost lăsaţi de către părinţi la rude, iar 241 la alte familii sau persoane. Fără nici un fel de protecţie socială sunt 1.413 copii, care au rămas la vecini sau la familii fără măsuri de protecţie, potrivit datelor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

Aceste date nu corespund realităţii deoarece numărul real al copiilor rămaşi singuri este mult mai mare, având în vedere faptul că mare parte din români pleacă ilegal din ţară. De asemenea, dintre cazurile legale, nu toate ajung în atenţia primăriilor, iar şi mai puţine dintre acestea raportează numărul exact al copiilor cu părinţi emigraţi la Direcţiile de Protecţie a Copilului.

Violenţa împotriva copiilor trece de multe ori nesemnalată. Doar un mic procent din actele de violenţă sunt raportate. Motivele pentru care actele de violenţă nu sunt raportate sunt diverse: copii foarte mici nu au capacitatea de a face ceea ce este necesar şi nu cunosc legislaţia în vigoare  şi nici serviciile oferite; copiilor le este teamă de multe ori de represaliile care ar putea înrăutăţii situaţia; uneori părinţii sunt continuatorii actelor de violenţă, sau păstrează tăcerea când alt membru din familie este cel care comite abuzul; violenţa implicată în decesul unui copil poate trece neobservată dacă decesul nu este investigat cu seriozitate; persistă încă acceptarea socială a unor forme de violenţă: „eu l-am făcut, eu îl omor”, „bătaia e ruptă din rai”, „şi pe mine m-au bătut şi am ajuns om”; copiii însuşi pot accepta ca fiind normale anumite forme de abuz fizic, sexual şi emoţional sau alte forme de pedeapsă crudă sau degradantă, bătăi, hărţuire sexuală şi diverse practici violente.

Violenţa şi abuzurile asupra copiilor rămân adesea neraportate şi din cauză că nu există modalităţi care să ofere siguranţă şi încrederea necesară pentru copiii şi adulţii care reclamă acest lucru.

Drepturile copiilor pot fi grupate în trei categorii

      Drepturi de protecţie, care se referă la protecţia împotriva oricăror forme de abuz fizic sau emoţional, precum şi împotriva oricăror forme de exploatare.

      Drepturi de dezvoltare, care se referă la disponibilitatea şi accesul la toate tipurile de servicii de bază, precum educaţia şi serviciile de îngrijire medicală.

      Drepturi de participare, care se referă la dreptul copilului de a fi implicat în deciziile care îl privesc.

Drepturi de protecţie garantate în baza Legii nr. 272/2004

Majoritatea drepturilor copilului au un caracter protector. Copiii trebuie protejaţi împotriva unor situaţii de risc, precum transferul ilegal în străinătate, violenţă, abuz sau neglijare din partea părinţilor sau a îngrijitorilor săi, abuz sexual ori de altă natură, implicarea în traficul de substanţe ilicite şi traficul de copii.

Protecţia este necesară şi în cazul copiilor aflaţi în situaţii vulnerabile: copii refugiaţi, copii cu dizabilităţi, copii aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi copii aflaţi în zone de conflict armat.

În plus, trebuie protejate relaţiile copilului cu familia. Copiii au dreptul să îşi cunoască părinţii, să fie îngrijiţi de părinţi şi nu pot fi separaţi de aceştia decât în condiţii strict definite. Dacă are totuşi loc o astfel de separare, copiii au dreptul să menţină relaţii personale şi să fie în contact direct cu părinţii chiar şi atunci când locuiesc în ţări diferite.

Copiii au dreptul să fie protejaţi împotriva:

      oricăror forme de violenţă, abuz, rele tratamente sau neglijenţă (art. 85);

      transferului ilicit în străinătate şi a nereturnării (art. 99);

      exploatării economice (art. 87);

      exploatării sexuale şi a violenţei sexuale (art. 99);

      folosirii ilicite de stupefiante şi substanţe psihotrope (art. 88);

      răpirii şi traficării în orice scop şi sub orice formă (art. 99);

      pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante (art. 28 şi 90);

      lipsirii, în mod ilegal, de elementele constitutive ale identităţii sale sau de unele dintre acestea (art. 8.5)

Ca şi Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului şi Protocolul său opţional asupra vânzării copiilor, a prostituţiei şi pornografiei având ca subiect copiii, Legea nr. 272/2004 protejează copiii împotriva diferitelor forme de violenţă, neglijare, abuz sau rele tratamente (articolul 85, 89), împotriva exploatării economice (articolul 87), împotriva consumului de droguri (articolul 88), împotriva răpirii sau oricăror forme de traficare (articolul 98) şi împotriva oricăror alte forme de exploatare (articolul 99).

În ceea ce priveşte măsurile disciplinare, Legea nr. 272/2004 interzice pedepsele fizice sub orice formă (Articolul 28). Bătaia unui copil nu este permisă, nici la şcoală, nici în familie. Nu numai pedepsele fizice, ci şi orice alte pedepse care se află în legătură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoţională a copilului. Orice alte tratamente umilitoare sau degradante sunt interzise, precum terorizarea, atacurile verbale sau umilirea publică. Măsurile disciplinare nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului.